Anxietatea poate fi definita ca o stare sau conditie emotionala neplacuta ce este caracterizata de trairi subiective, de tensiune si teama, prin activarea excesiva a sistemului nervos central (Spielberger, 1972). Componenta cognitiva acestui fenomen a fost luata in atentie in ultimele doua decenii. S-a observat, noteaza cercetataorul german Ralf Schwarzer, ca persoanele anxioase nu acorda suficienta atentie sarcinii de realizat si, ca urmare, sunt oarecum « handicapate in procesul de implinire personala ».O intreaga pleiada de ganduri-intrusi invadeaza mintea subiectului anxios, interferand cu informatia necesara realizarii scopului propus.
Dupa cum observa Eysenck (1988), deficitul de atentie la persoanele puternic anxioase ar putea fi descris in termenii a patru caracteristici, cuprinzand continutul, capacitatea, neatentia si selectivitatea:
· El afirma ca in starile accentuate de anxietate apar tendinte a priori ale atentiei favorizand procesarea informatiei, ceea ce reprezinta o amenintare pentru eu, in timp ce persoanele cu o slaba anxietate pot avea o tendinta opusa. Astfel, atentia este directionata spre continuturi diferite. Persoanele cu o anxietate accentuata se pare ca au mai multa informatie depozitata in memoria de lunga durata, ceea ce ii face meditativi.
· Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar trebui sa fie corelata eficient cu informatii complexe. O mare parte a memoriei este « ocupata » cu gandurile-intrusi de neliniste si teama, nemaifiind deci disponibila pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor personale sunt pierdute in numele unor preocupari pe cat de sterile , pe atat de indepartate de scopul propus.
· Anxietatea predispune la neatentie, distragere de la o activitate in desfasurare. Neatentia se refera la stimulii externi (orice eveniment care apare) cat si la stimulii externi( griji de tot felul, diverse simptome somatice). Persoanele anxioase continua sa cerceteze amanuntit mediul extern pentru a detecta alte eventuale surse de temeri si neincrederi, astfel ca o mare cantitate de informatie neutra intrerupe cursivitatea gandurilor si actiunilor focalizate spre un scop real, concret.
· Anxietatea este caracterizata de o atentie selectiva in care subiectul foloseste numai anumite dispozitii (toane), ceea ce poate duce la excluderea tocmai a acelor dispozitii care ar fi facut posibila realizarea cu succes a sarcinii propuse. Concentrarea atentiei are aceeasi semnificatie cu focalizarea asupra unei sarcini principale si inlaturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat ca o strategie de compensare in cazuri de reducere a capacitatii memoriei active.
In majoritatea explicatiilor date anxietatii regasim ideea ca gandurile centrate pe sine reprezinta un element fundamental al aparitiei si dezvoltarii ei. Individul cerceteaza cu atentie mediul, selectand tot ceea ce este legat de sine, fie pareri sau actiuni. Numeroase cercetari au relevat importanta cunoasterii legate de sine ( Barason, 1984, 1988 ; Schwarzer, 1981, 1986, ; Wine, 1982). Pesoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine si astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, inregistrand automat performante mai scazute. Ele sunt preocupate cu precadere de defectele sau neajunsurile proprii, de pretentiile mai mult sau mai putin amenintatoare, de pericolele potentiale.
Gandurile legate de sine patrund adanc in viata de zi cu zi a persoanei, punandu-si puternic amprenta asupra realizarilor individuale. Daca devierea atentiei de la sarcina principala spre sine este o caracteristica esentiala a anxietatii, atunci masurarea ei trebuie sa fie reconceptualizata corespunzator.
Constiinta de sine sau autoconcentrarea psihica a devenit o variabila importanta in cercetarea anxietatii . Buss (1980) face distinctie intre constiinta de sine personala, privata si constiinta de sine publica. Constiinta de sine personala este prezenta cand individul se autoanalizeaza, cand isi investigheaza propriile sentimente si atitudini interioare, cand mediteaza asupra propriei identitati. Constiinta de sine publica intervine atunci cand persoana simte ca este observata si evaluata de altii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-si fauri o imagine publica adecvata.
Constiinta de sine, ca stare psihologica, este diferita de constiinta de sine ca dispozitie. Aceasta distinctie are implicatii in reprezentarea de sine si in anxietatea sociala. Ca trasatura, un inalt grad al constiintei de sine face ca persoana sa se orienteze spre o inalta frecventa de autofocalizare. Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care ofera feedback pentru vocea, mimica sau comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusa natural prin stimularea anxietatii. Persoana percepe astfel schimbarile somatice ale propriului corp, cum ar fi cresterea pulsului, rosirea fetei, transpiratia etc. , ceea ce va muta atentia spre interior.
Autofocalizarea este adesea pusa in contrast cu focalizarea asupra sarcinii, implicand faptul ca directia atentiei este determinata in principal de persistenta si nevoia de realizare a ei. Totusi, cercetarile facute de Carver si Scheier (1981, 1986, 1989) au aratat ca aceasta dihotomie este prea simpla si inselatoare ; in locul acestora, se va acorda importanta diferentelor individuale, in ceea ce priveste expectanta. Autofocalizarea conduce la o intrerupere a actiunii si provoaca o evaluare subiectiva a rezultatelor. Autorii sustin existenta, in acest caz, a unei « linii de demarcatie » legata de continutul atentiei autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea expectante pozitive, investind mai mult efort, aratand mai multa perseverenta si dobandind mai mult succes cu un alt grup cu expectante negative care se va retrage din fata sarcinii, preocupat fiind de meditatiile autodevalorizatoare.
Similara acestei perspective este si teoria « expectantei eficientei proprii » a lui Bandura (1977, 1988). El isi pune problema daca eficienta proprie poate fi o componenta cognitiva a anxietatii. Oricum, el defineste anxietatea ca pe o « stare de apreciere anticipatoare asupra unor posibile evenimente vatamatoare ». Bandura nu este de acord cu parerea generala ca anxietatea ar avea doua componente, una cognitiva si una emotionala. Ea poate fi mai bine conceptualizata ca o stare de spaima , insotita de schimbari fiziologice sau de stari subiective, de neliniste. Autorul stabileste ca expectanta eficientei proprii reprezinta ea insasi un element cognitiv, cu efecte directe in aparitia anxietatii.
Astfel, intr-o situatie care produce spaima, neliniste, peroanele care au o eficienta scazuta, datorata defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutandu-si atentia de la situatie catre consecintele nefaste. Din contra, cei cu o eficienta proprie inalta nu sunt afectati de temeri personale, iar scenariile de succes pe care le propun fac posibila folosirea efectiva a capacitatilor de a rezolva situatia intr-o maniera directa.
In concluzie, cunoasterea legata de sine are o importanta deosebita in aparitia anxietatii si se pot face corelatii intre stima de sine si anxietate. Un individ anxios are tendinta sa acumuleze mai multe date autodevalorizatoare decat informatii care sa-i sustina actiunile, ceea ce hraneste permanent frica de sine. Aceasta se reflecta in grade diferite de anxietate, cat si in stima de sine, ducand in final la o deteriorare a expectantei proprii, care influenteaza alegerea sarcinii si perseverenta in a o realiza.
Despre mine
- Mary
- Bucuresti, Romania
- TU ,calator pe-al vietii drum ... Nicicand nu vei uita , Cand pasi-ti colbul sortii vor calca , Ca orice floare mirosita-n cale... Parfumul si-l va pierde-n zori, Si-n urma ta raman numai petale .. Pierdute-n bogatia de culori. Iar tu,un suflet trist si calator Ramas doar cu-amintiri ce mor ... Si cu sperante si cu dor. Etern Ratacitor !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Atunci cand se confrunta cu o criza radicala, atunci cand vechiul mod de a trai in Lume, de a interactiona cu ceilalti si cu Natura nu mai functioneaza, atunci cand supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit, o Forma de Viata individuala sau o specie, fie se stinge, fie se ridica deasupra limitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt Evolutiv...Se sugereaza ca formele de viata de pe aceasta planeta s-au dezvoltat pentru prima data in mare. In vreme ce pe uscat nu existau inca animale, marea deja abunda in vietati... Apoi, la un moment dat, una dintre creaturile marine trebuie sa se fi aventurat pe uscat. Probabil ca la inceput s-a tarat cativa centimetri, dupa care, extenuata de enorma atractie gravitationala a planetei, trebuie sa se fi intors in apa, acolo unde gravitatia este aproape inexistenta si unde putea trai fara mare efort. Apoi a mai incercat o data, si inca o data, si inca o data, iar mult mai tarziu avea sa se adapteze la viata pe uscat, aveau sa-i creasca picioare in loc de aripioare, branhiile aveau sa fie inlocuite de plamani...Pare greu de crezut ca o specie s-ar aventura intr-un mediu atat de ostil si ar suferi o transformare in sens Evolutiv daca n-ar fi fortata s-o faca din cauza unei situatii de criza. Se poate ca o mare suprafata marina sa se fi separat de oceanul principal, apele retragandu-se treptat de-a lungul a mii de ani, fortand pestii sa-si paraseasca habitatul si sa Evolueze. Reactia in fata unei crize radicale care ne ameninta insasi supravietuirea — iata provocarea cu care se confrunta acum Umanitatea. Disfunctia Mintii Egoiste, constientizata deja in urma cu peste 2500 de ani de catre invatatorii intelepti din vechime si amplificata acum de stiinta si tehnologie, ameninta pentru prima data supravietuirea Planetei.
RăspundețiȘtergerePana in urma cu foarte putin timp, transformarea Constiintei Umane — la care faceau referire si invatatorii din vechime — nu reprezenta mai mult decat o posibilitate, implinita, ici si colo, de putini indivizi, fara nici o legatura cu mediul cultural sau religios din care proveneau. N-a avut loc o inflorire la scara mare a Constiintei Umane, deoarece nu era imperios necesara... Ceea ce ia nastere acum nu este un nou sistem de credinte, o noua religie, ideologie spirituala sau mitologie. Ne apropiem de sfarsitul nu doar al mitologiilor, ci si al ideologiilor si al sistemelor de credinte. Schimbarea se produce intr-un plan mai profund decat cel al continutului Mintii tale, al Gandirii tale. De fapt, in centrul noii Constiinte se afla transcenderea Gandirii, capacitatea recent descoperita de a ne ridica deasupra Gandurilor, de a realiza in noi insine o Dimensiune infinit mai vasta decat cea reprezentata de Gandire. Din acel moment identitatea ta, sentimentul propriei Fiinte nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al Gandurilor pe care, in cazul fostei Constiinte, le iei drept Tu. Ce usurare sa realizezi ca Eu nu sunt „vocea din Mintea mea”...Atunci cine esti Tu? Cea care Vede toate acestea... O seara excelenta!
Multumesc,Ultimus Romanorum,pentru comentariu..si nota explicativa ce priveste viziunea ta .
RăspundețiȘtergereCine-s eu? Sigur nu-s TU. Eu sunt ceea ce m-am zidit si pot intelege din ceea ce sunt,insa nicidecum ce esti,gandesti si te definesti tu..
Exista doar o asemenare-ntre noi,suntem oameni,constructii carnale cu continut mental diferit si opus.Inteligenta nu presupune neaparat o viziune a adevarului asupra vietii decat daca e imbogatita si sustinuta de intelepciune ! Respect tie pentru ceea ce esti,Vocea-ti apartine ! Dar e doar Vocea ta,proprie-personala...formata prin prisma perceperii tale asupra realitatii inconjuratoare si-a simturilor tale mai mult sau mai putin dezvoltate ...Nu reprezinti decat propria-ti mentalitate,nu o majoritate.
Noapte senina tie...