Anxietatea - Un factor non-evolutiv al zilelor noastre

Anxietatea poate fi definita ca o stare sau conditie emotionala neplacuta ce este caracterizata de trairi subiective, de tensiune si teama, prin activarea excesiva a sistemului nervos central (Spielberger, 1972). Componenta cognitiva acestui fenomen a fost luata in atentie in ultimele doua decenii. S-a observat, noteaza cercetataorul german Ralf Schwarzer, ca persoanele anxioase nu acorda suficienta atentie sarcinii de realizat si, ca urmare, sunt oarecum « handicapate in procesul de implinire personala ».O intreaga pleiada de ganduri-intrusi invadeaza mintea subiectului anxios, interferand cu informatia necesara realizarii scopului propus.

Dupa cum observa Eysenck (1988), deficitul de atentie la persoanele puternic anxioase ar putea fi descris in termenii a patru caracteristici, cuprinzand continutul, capacitatea, neatentia si selectivitatea:

· El afirma ca in starile accentuate de anxietate apar tendinte a priori ale atentiei favorizand procesarea informatiei, ceea ce reprezinta o amenintare pentru eu, in timp ce persoanele cu o slaba anxietate pot avea o tendinta opusa. Astfel, atentia este directionata spre continuturi diferite. Persoanele cu o anxietate accentuata se pare ca au mai multa informatie depozitata in memoria de lunga durata, ceea ce ii face meditativi.

· Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar trebui sa fie corelata eficient cu informatii complexe. O mare parte a memoriei este « ocupata » cu gandurile-intrusi de neliniste si teama, nemaifiind deci disponibila pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor personale sunt pierdute in numele unor preocupari pe cat de sterile , pe atat de indepartate de scopul propus.

· Anxietatea predispune la neatentie, distragere de la o activitate in desfasurare. Neatentia se refera la stimulii externi (orice eveniment care apare) cat si la stimulii externi( griji de tot felul, diverse simptome somatice). Persoanele anxioase continua sa cerceteze amanuntit mediul extern pentru a detecta alte eventuale surse de temeri si neincrederi, astfel ca o mare cantitate de informatie neutra intrerupe cursivitatea gandurilor si actiunilor focalizate spre un scop real, concret.

· Anxietatea este caracterizata de o atentie selectiva in care subiectul foloseste numai anumite dispozitii (toane), ceea ce poate duce la excluderea tocmai a acelor dispozitii care ar fi facut posibila realizarea cu succes a sarcinii propuse. Concentrarea atentiei are aceeasi semnificatie cu focalizarea asupra unei sarcini principale si inlaturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat ca o strategie de compensare in cazuri de reducere a capacitatii memoriei active.

In majoritatea explicatiilor date anxietatii regasim ideea ca gandurile centrate pe sine reprezinta un element fundamental al aparitiei si dezvoltarii ei. Individul cerceteaza cu atentie mediul, selectand tot ceea ce este legat de sine, fie pareri sau actiuni. Numeroase cercetari au relevat importanta cunoasterii legate de sine ( Barason, 1984, 1988 ; Schwarzer, 1981, 1986, ; Wine, 1982). Pesoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine si astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, inregistrand automat performante mai scazute. Ele sunt preocupate cu precadere de defectele sau neajunsurile proprii, de pretentiile mai mult sau mai putin amenintatoare, de pericolele potentiale.

Gandurile legate de sine patrund adanc in viata de zi cu zi a persoanei, punandu-si puternic amprenta asupra realizarilor individuale. Daca devierea atentiei de la sarcina principala spre sine este o caracteristica esentiala a anxietatii, atunci masurarea ei trebuie sa fie reconceptualizata corespunzator.

Constiinta de sine sau autoconcentrarea psihica a devenit o variabila importanta in cercetarea anxietatii . Buss (1980) face distinctie intre constiinta de sine personala, privata si constiinta de sine publica. Constiinta de sine personala este prezenta cand individul se autoanalizeaza, cand isi investigheaza propriile sentimente si atitudini interioare, cand mediteaza asupra propriei identitati. Constiinta de sine publica intervine atunci cand persoana simte ca este observata si evaluata de altii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-si fauri o imagine publica adecvata.

Constiinta de sine, ca stare psihologica, este diferita de constiinta de sine ca dispozitie. Aceasta distinctie are implicatii in reprezentarea de sine si in anxietatea sociala. Ca trasatura, un inalt grad al constiintei de sine face ca persoana sa se orienteze spre o inalta frecventa de autofocalizare. Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care ofera feedback pentru vocea, mimica sau comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusa natural prin stimularea anxietatii. Persoana percepe astfel schimbarile somatice ale propriului corp, cum ar fi cresterea pulsului, rosirea fetei, transpiratia etc. , ceea ce va muta atentia spre interior.

Autofocalizarea este adesea pusa in contrast cu focalizarea asupra sarcinii, implicand faptul ca directia atentiei este determinata in principal de persistenta si nevoia de realizare a ei. Totusi, cercetarile facute de Carver si Scheier (1981, 1986, 1989) au aratat ca aceasta dihotomie este prea simpla si inselatoare ; in locul acestora, se va acorda importanta diferentelor individuale, in ceea ce priveste expectanta. Autofocalizarea conduce la o intrerupere a actiunii si provoaca o evaluare subiectiva a rezultatelor. Autorii sustin existenta, in acest caz, a unei « linii de demarcatie » legata de continutul atentiei autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea expectante pozitive, investind mai mult efort, aratand mai multa perseverenta si dobandind mai mult succes cu un alt grup cu expectante negative care se va retrage din fata sarcinii, preocupat fiind de meditatiile autodevalorizatoare.

Similara acestei perspective este si teoria « expectantei eficientei proprii » a lui Bandura (1977, 1988). El isi pune problema daca eficienta proprie poate fi o componenta cognitiva a anxietatii. Oricum, el defineste anxietatea ca pe o « stare de apreciere anticipatoare asupra unor posibile evenimente vatamatoare ». Bandura nu este de acord cu parerea generala ca anxietatea ar avea doua componente, una cognitiva si una emotionala. Ea poate fi mai bine conceptualizata ca o stare de spaima , insotita de schimbari fiziologice sau de stari subiective, de neliniste. Autorul stabileste ca expectanta eficientei proprii reprezinta ea insasi un element cognitiv, cu efecte directe in aparitia anxietatii.

Astfel, intr-o situatie care produce spaima, neliniste, peroanele care au o eficienta scazuta, datorata defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutandu-si atentia de la situatie catre consecintele nefaste. Din contra, cei cu o eficienta proprie inalta nu sunt afectati de temeri personale, iar scenariile de succes pe care le propun fac posibila folosirea efectiva a capacitatilor de a rezolva situatia intr-o maniera directa.

In concluzie, cunoasterea legata de sine are o importanta deosebita in aparitia anxietatii si se pot face corelatii intre stima de sine si anxietate. Un individ anxios are tendinta sa acumuleze mai multe date autodevalorizatoare decat informatii care sa-i sustina actiunile, ceea ce hraneste permanent frica de sine. Aceasta se reflecta in grade diferite de anxietate, cat si in stima de sine, ducand in final la o deteriorare a expectantei proprii, care influenteaza alegerea sarcinii si perseverenta in a o realiza.

...gandul ucide,uneori....

Nu plang.
M-ai invatat sa uit de lacrimi.
Fie ca te departezi de mine constient sau nu ,distata se simte - e frig.
Nu mi-e frica, sunt doar trista.
Oricat de puternica si de independenta ma cred nu pot sa te alung.
Poate pentru ca sunt mica, inocenta si... TE IUBESC!

Cateodata ma-ntreb :
De ce sa ma lupt singura cu morile de vant, cu gandul, cu amintirea?

Daca mi-ai da drumul as fugi si poate ar fi mai bine. Te-ai gandit ca ne-am face mai bine daca nu am fi? O singura afirmatie din trecut o pastrez: "urasc ignoranta".


Mie dor de tine! Cand spun aceste cuvinte intreaga mea fiinta tresare. Am crezut eu vreodata ca pot exista asemenea sentimente?...NU!
Dar aceste sentimente numai cel ce iubeste cu toata fiinta, numai cel ce a atins culmile dragostei, poate sa cunoasca, iar eu(noi) le-am cunoscut, Iubirea mea.
Le-am cunooscut asa cum nimeni nu le va mai cunoaste vreodata, dar ce folos daca ele s-au spulberat asa cum spulbera vantul nisipul ...si-l duce departe?

Cat de departe a plecat iubirea noastra? Nu, nu e departe. E inca aici, aproape, eu o simt. E chiar mai puternica decat la inceput si nimeni nu o va distruge: nici distanta, nici timpul si chiar nici moartea, pentru ca dragostea noastra e mai puternica decat orica forta.
Ma intreb si azi daca merit aceasta fericire si mi-e frica ca nu voi reusi niciodata sa-i platesc pretul.

Pun intrebari, tu nu dai explicatii. Stiu.E prea mult....
Risipa asta de timp ma distruge. Poate ca nici nu observi ca fiecare minut departe de tine ma stinge, ca fiecare zi in care iti arati indiferenta ma arde. dar infinitul e mare si ma pot transforma in vise ,in tot ce iubesti tu mai mult, dar nu reusesc sa ma transform in persoana care o vrei langa tine.

Ma doare durerea ta desi nu iti arat asta niciodata. As vrea sa iti mai spun o ultima oara ca TE IUBESC, dar imi e frica de consecinte, de ceea ce as putea spune, crede sau face eu.Cred ca imi e mai frica de reactia mea decat de a ta.
Acum ca esti aici ,intr-un fel te ignor pentru a nu fi ranita dar stiu ca atunci cand vei pleca voi regreta, deja regret dar e peste puterea mea. As vrea sa mai pot spune TE IUBESC, pentru ca asta simt si imi doresc ,dar pentru ca nu le mai vad rostul, sensul acestor cuvinte daca tu nu le poti simti, daca tu nu le dai atentie !!!



Se intampla in viata sa iubesti nebuneste...sa simti ca traiesti doar pt a iubi,sa simti ca traiesti doar pentru El.Zambetul lui iti face picioarele sa tremure...dar in acelasi timp pot urca pe cele mai inalte culmi ..pot chiar sa zburde deasupra norilor,sa simti ca te-ai nascut special pentru El,sa te consideri cea mai norocoasa femeie pentru ca ti-a fost dat sa il intalnesti,sa te poti uita in oglinda si sa-ti spui”Sunt fericita”....Se intampla sa iubesti atat de intens si arzator incat sa nu il mai poti privi ca pe un om...nici ca pe un inger ci pur si simplu ca pe ceva Divin....si il urci acolo sus pe un piedestal atat de inalt incat crezi ca nimeni si nimic nu il poate darama...

Este cel mai frumos FAPT care ti se poate intampla in viata... simti ca esti atat de puternica incat nimic nu te poate dobori...simti ca traind aceasta mare dragoste esti invincibila.Nu ridici ziduri in jurul sufletului tau si nu iti pregatesti strategii de aparare...pentru ca atata timp cat esti langa El si va iubiti cu atata pasiune nimeni si nimic nu va poate atinge.
Dar ce se intampla cand cel la picioarele caruia ti-ai fi pus viata fara sa eziti nici macar o secunda te dezamageste?
Cel cu care imparteai totul,bucurii,tristeti,lacrimi,zambete,ganduri,intimitati... El care ti-a fost prieten, iubit, tata, amant...te loveste cu atata fortza incat darama piedestalul pe care il urcasei...iti spulbera visele si sperantele..te trezeste din acel vis frumos intr-un groaznic cosmar...iti arata ca lumea in care traiai nu era decat o lume fantastica....pentru ca de fapt lumea in care traim este atat de urata si rea incat si cei ce se iubesc se ranesc si nu ai timp sa iti dai seama ca acea persoana care dadea un sens vietii tale ti-a devenit cel mai aprig dusman .

Simti cum totul in jurul tau se naruie..simti ca nu iti mai gasesti locul in aceasta lume...si te intrebi cum de ai fost atat de oarba...dar nu ai vazut pentru ca nu ai vrut...pentru ca ti-a fost frica sa privesti atat de departe...te simti mica si neputincioasa in fata unei realitati dure si incepi sa te inchizi in carapacea ta...iti pui o masca de femeie puternica, dura, fara inima..si toate acestea pentru a nu arata lumii ca inca iti lingi ranile....ca stai si te intrebi cand oare se vor vindeca.

Incerci sa mergi mai departe...si ai impresia ca stii acum sa te feresti , ca nu mai poti fi ranita ,ca o sa fi tu prima care va lovi de data aceasta si faci sa sufere oameni care nu merita !!!



Ar fi ciudat sa imi fie dor de tine acum. Insa imi e dor de ceva si nu stiu de ce poate de o privire, de un sentiment, de cineva si vreau sa nu-mi mai lipseasca atat de mult.
Cred ca momentul e de vina sunt prea melancolica, sau poate ca stiu ce imi lipseste, de ce imi e dor si nu vreau sa accept realitatea. Imi e dor de sarutul tau, de zambetul tau, de ochii tai, de privirea ta. Imi e dor de imbratisarea ta si nu vreau sa imi mai fie dor de tine dar nu pot face nimic. Ca desi sunt langa tine, tu nu ma vezi, nu ma simti, nu ma auzi. Iar indiferenta ma raneste tot mai mult ... lucru acesta ma indeparteaza cu fiecare zi ce trece tot mai mult de ochii tai. Tu nu vezi cat sufar atunci cand tu esti trist si cat sunt de fericita atunci cand zambesti.

Si stiu ca inca MA IUBESTI.