Anxietatea - Un factor non-evolutiv al zilelor noastre

Anxietatea poate fi definita ca o stare sau conditie emotionala neplacuta ce este caracterizata de trairi subiective, de tensiune si teama, prin activarea excesiva a sistemului nervos central (Spielberger, 1972). Componenta cognitiva acestui fenomen a fost luata in atentie in ultimele doua decenii. S-a observat, noteaza cercetataorul german Ralf Schwarzer, ca persoanele anxioase nu acorda suficienta atentie sarcinii de realizat si, ca urmare, sunt oarecum « handicapate in procesul de implinire personala ».O intreaga pleiada de ganduri-intrusi invadeaza mintea subiectului anxios, interferand cu informatia necesara realizarii scopului propus.

Dupa cum observa Eysenck (1988), deficitul de atentie la persoanele puternic anxioase ar putea fi descris in termenii a patru caracteristici, cuprinzand continutul, capacitatea, neatentia si selectivitatea:

· El afirma ca in starile accentuate de anxietate apar tendinte a priori ale atentiei favorizand procesarea informatiei, ceea ce reprezinta o amenintare pentru eu, in timp ce persoanele cu o slaba anxietate pot avea o tendinta opusa. Astfel, atentia este directionata spre continuturi diferite. Persoanele cu o anxietate accentuata se pare ca au mai multa informatie depozitata in memoria de lunga durata, ceea ce ii face meditativi.

· Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar trebui sa fie corelata eficient cu informatii complexe. O mare parte a memoriei este « ocupata » cu gandurile-intrusi de neliniste si teama, nemaifiind deci disponibila pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor personale sunt pierdute in numele unor preocupari pe cat de sterile , pe atat de indepartate de scopul propus.

· Anxietatea predispune la neatentie, distragere de la o activitate in desfasurare. Neatentia se refera la stimulii externi (orice eveniment care apare) cat si la stimulii externi( griji de tot felul, diverse simptome somatice). Persoanele anxioase continua sa cerceteze amanuntit mediul extern pentru a detecta alte eventuale surse de temeri si neincrederi, astfel ca o mare cantitate de informatie neutra intrerupe cursivitatea gandurilor si actiunilor focalizate spre un scop real, concret.

· Anxietatea este caracterizata de o atentie selectiva in care subiectul foloseste numai anumite dispozitii (toane), ceea ce poate duce la excluderea tocmai a acelor dispozitii care ar fi facut posibila realizarea cu succes a sarcinii propuse. Concentrarea atentiei are aceeasi semnificatie cu focalizarea asupra unei sarcini principale si inlaturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat ca o strategie de compensare in cazuri de reducere a capacitatii memoriei active.

In majoritatea explicatiilor date anxietatii regasim ideea ca gandurile centrate pe sine reprezinta un element fundamental al aparitiei si dezvoltarii ei. Individul cerceteaza cu atentie mediul, selectand tot ceea ce este legat de sine, fie pareri sau actiuni. Numeroase cercetari au relevat importanta cunoasterii legate de sine ( Barason, 1984, 1988 ; Schwarzer, 1981, 1986, ; Wine, 1982). Pesoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine si astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, inregistrand automat performante mai scazute. Ele sunt preocupate cu precadere de defectele sau neajunsurile proprii, de pretentiile mai mult sau mai putin amenintatoare, de pericolele potentiale.

Gandurile legate de sine patrund adanc in viata de zi cu zi a persoanei, punandu-si puternic amprenta asupra realizarilor individuale. Daca devierea atentiei de la sarcina principala spre sine este o caracteristica esentiala a anxietatii, atunci masurarea ei trebuie sa fie reconceptualizata corespunzator.

Constiinta de sine sau autoconcentrarea psihica a devenit o variabila importanta in cercetarea anxietatii . Buss (1980) face distinctie intre constiinta de sine personala, privata si constiinta de sine publica. Constiinta de sine personala este prezenta cand individul se autoanalizeaza, cand isi investigheaza propriile sentimente si atitudini interioare, cand mediteaza asupra propriei identitati. Constiinta de sine publica intervine atunci cand persoana simte ca este observata si evaluata de altii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-si fauri o imagine publica adecvata.

Constiinta de sine, ca stare psihologica, este diferita de constiinta de sine ca dispozitie. Aceasta distinctie are implicatii in reprezentarea de sine si in anxietatea sociala. Ca trasatura, un inalt grad al constiintei de sine face ca persoana sa se orienteze spre o inalta frecventa de autofocalizare. Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care ofera feedback pentru vocea, mimica sau comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusa natural prin stimularea anxietatii. Persoana percepe astfel schimbarile somatice ale propriului corp, cum ar fi cresterea pulsului, rosirea fetei, transpiratia etc. , ceea ce va muta atentia spre interior.

Autofocalizarea este adesea pusa in contrast cu focalizarea asupra sarcinii, implicand faptul ca directia atentiei este determinata in principal de persistenta si nevoia de realizare a ei. Totusi, cercetarile facute de Carver si Scheier (1981, 1986, 1989) au aratat ca aceasta dihotomie este prea simpla si inselatoare ; in locul acestora, se va acorda importanta diferentelor individuale, in ceea ce priveste expectanta. Autofocalizarea conduce la o intrerupere a actiunii si provoaca o evaluare subiectiva a rezultatelor. Autorii sustin existenta, in acest caz, a unei « linii de demarcatie » legata de continutul atentiei autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea expectante pozitive, investind mai mult efort, aratand mai multa perseverenta si dobandind mai mult succes cu un alt grup cu expectante negative care se va retrage din fata sarcinii, preocupat fiind de meditatiile autodevalorizatoare.

Similara acestei perspective este si teoria « expectantei eficientei proprii » a lui Bandura (1977, 1988). El isi pune problema daca eficienta proprie poate fi o componenta cognitiva a anxietatii. Oricum, el defineste anxietatea ca pe o « stare de apreciere anticipatoare asupra unor posibile evenimente vatamatoare ». Bandura nu este de acord cu parerea generala ca anxietatea ar avea doua componente, una cognitiva si una emotionala. Ea poate fi mai bine conceptualizata ca o stare de spaima , insotita de schimbari fiziologice sau de stari subiective, de neliniste. Autorul stabileste ca expectanta eficientei proprii reprezinta ea insasi un element cognitiv, cu efecte directe in aparitia anxietatii.

Astfel, intr-o situatie care produce spaima, neliniste, peroanele care au o eficienta scazuta, datorata defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutandu-si atentia de la situatie catre consecintele nefaste. Din contra, cei cu o eficienta proprie inalta nu sunt afectati de temeri personale, iar scenariile de succes pe care le propun fac posibila folosirea efectiva a capacitatilor de a rezolva situatia intr-o maniera directa.

In concluzie, cunoasterea legata de sine are o importanta deosebita in aparitia anxietatii si se pot face corelatii intre stima de sine si anxietate. Un individ anxios are tendinta sa acumuleze mai multe date autodevalorizatoare decat informatii care sa-i sustina actiunile, ceea ce hraneste permanent frica de sine. Aceasta se reflecta in grade diferite de anxietate, cat si in stima de sine, ducand in final la o deteriorare a expectantei proprii, care influenteaza alegerea sarcinii si perseverenta in a o realiza.